Una din cele mai grotești minciuni servite cu lingura propagandei ruse e că URSS a adus civilizația în Moldova. Că fără sovietici n-am fi avut școli, drumuri, fabrici, avioane.

În capul lor, Republica Moldova era o glodărie primitivă până a venit armata roșie să ne învețe alfabetul și să ne deschidă ochii spre lumină.

Frumos basm … dar e complet fals.

Vedeți și:

• EN: The USSR did not teach us to fly. When they crossed the Dniester in ’40 – the planes were already on the runways in Bessarabia
• RU: СССР не научил нас летать. Когда они перешли Днестр в ’40 году — самолёты уже стояли на взлётной полосе

În 1940, spațiul dintre Prut și Nistru era una dintre cele mai dezvoltate regiuni din întreaga URSS.

Nu datorită Kremlinului, ci pentru că fusese parte dintr-o țară capitalistă modernă, România interbelică.

Și nu orice Românie, ci una aflată tehnologic la ani-lumină față de imperiul sovietic.

Spațiul dintre Prut și Nistru avea atunci aeroporturi funcționale, rute aeriene regulate, piloți instruiți, avioane românești, franceze și germane, hărți de zbor și bilete ștampilate.

Da, în 1940, când prin Siberia se circula cu sania, iar în Kazahstan oamenii își duceau copiii la spital cu cămila, spațiul dintre Prut și Nistru era împânzită de linii aeriene locale.

România a lansat prima companie aeriană din Europa Centrală în 1920: CFRNA, devenită apoi CIDNA și LARES.

Înainte de România, companii aeriene de transport marfă și pasageri au avut doar Germania, Franța, Marea Britanie, SUA și Italia.

Linia aeriană regulată între București și Chișinău a fost inaugurată la 24 iunie 1926 și includea segmentele București – Galați – Iași – Chișinău.

În 1930 Bucureștiul a fost legat de mai multe orașe din stânga Prutului și Bucovina prin curse aeriene regulate, care atingeau Cernăuți, Hotin, Bălți, Orhei, Cahul, Cetatea Albă, Ismail și Tighina.

Nu basme – acestea sunt date oficiale!

Aviația, să fim clari, nu era pe atunci o banalitate, ca autobuzul de azi.

Era tehnologia viitorului, ceva atât de spectaculos încât și în Vest era rezervată elitelor.

Iar în stânga Prutului se zbura între Chișinău, Bălți, Cahul, Hotin sau Ismail cu o regularitate care ar face invidioase multe regiuni din prezent.

Pe scurt: eram cu un picior în secolul XXI, în timp ce URSS trăia cu ambele picioare în feudalismul colectivizat.

La Chișinău primul aeroport a fost construit în anul 1921, în zona unde se află astăzi bulevardul Kiev, iar pista de decolare se întindea aproximativ pe locul actualei străzi Dimo.

Aeroportul dispunea de două aerodromuri:

• unul civil – cu o suprafață de 43 de hectare;
• unul militar – de 18 hectare.

Aeroportul Cetatea Albă, inaugurat în 1935, era o bijuterie arhitectonică modernistă.

Lângă el, aeroporturile din Cernăuți și Ismail rivalizau cu cele din Praga sau Varșovia.

Anual, erau programate 240 de zboruri complete pe fiecare rută regională, cu avioane Potez și Junkers, tehnologii de top pentru vremea aceea.

Adică, mai pe înțelesul oricui: Moldova avea în anii ’30 ceea ce azi ar însemna rețele de mașini autonome și trenuri de levitație magnetică.

Ce-au făcut sovieticii când au „eliberat” spațiul românesc din stânga Prutului?

N-au construit nimic. Doar au pus mâna pe ce-au găsit.

Au confiscat hangarele, avioanele IAR și Junkers, și-au instruit proprii piloți, îmbrăcați în uniformă sovietică, au lipit eticheta Aeroflot și au început să se laude cu „mărețele realizări” ale comunismului.

Practic, au dat buzna într-un avion gata de decolare, au schimbat steagul și au strigat că ei l-au inventat.

Realitatea era prea incomodă: spațiul românesc dintre Prut și Nistru era mai civilizată decât marea parte a URSS-ului.

Drumuri pavate, sate iluminate, curse aeriene scurte dar frecvente, în timp ce prin republicile „veterane” oamenii mergeau cu trenul mii de kilometri, sau cu trăsura prin noroi.

Sovieticii nici măcar n-au fost în stare să întrețină ceea ce au moștenit.

Până în anii ’70, majoritatea rutelor aeriene locale au fost închise pe motiv că erau „neeconomice”.

În traducere: prea moderne și civilizate pentru gustul lor.

Spațiul românesc din stânga Prutului era prea occidentală, prea românească, prea greu de digerat. Așa că au dat cu var peste tot și au rescris istoria.

Niciun manual sovietic n-a pomenit vreodată că în România de la est de Prut (actuala Republica Moldova) zbura când URSS se târa.

Ar fi însemnat să recunoască un adevăr rușinos: că n-au adus civilizația, ci au confiscat-o. Și că „eliberarea” n-a fost decât o operațiune de preluare a unei lumi pe care n-o înțelegeau.

Așa că, dragi moldoveni / români, dacă vi se spune că sovieticii ne-au învățat să zburăm, trebuie să cunoasteți: când au trecut ei Nistrul, avionul era deja pe pistă.

Ei doar au sărit la manșă, au făcut poză cu steagul roșu și s-au dat constructori.

În realitate, erau doar niște pasageri clandestini ai progresului pe care nu-l meritau.

Sursa: Michael Jura