La marginea de sud a orașului Ungheni, pe teritoriul actualei comune Valea Mare, există un loc cunoscut de localnicii vârstnici cu numele de Țuțora.

Până la răpirea în anul 1812 de către Imperiul Rus a Moldovei dintre Prut și Nistru, ca și vecinele sale, așezările din susul și josul Prutului, aceasta a fost o moșie așezată pe ambele maluri ale râului.

Astăzi numele său îl păstrează oficial doar comuna Țuțora din județul Iași, România.

Informația este comunicată de către Vasile Iucal, istoric și muzeograf unghenean, custodele Muzeului de Istorie si Etnografie Ungheni

Vedeți și:

• La Ungheni a fost dezvelită placa comemorativă „400 ani de la bătălia de la Țuțora”
• O placă comemorativă dedicată aniversării a 400 de ani de la Bătălia de la Ţuţora va fi dezvelită la Ungheni

Vechea trecătoare la Prut, în calea Marelui Drum Comercial Tătăresc, Țuțora, a fost instituită încă pe vremea cuceririlor tătare, până la întemeierea Țării Moldovei la mijlocul secolului al XIV-lea.

Deoarece era mlăștinos, locul era dificil de traversat (mai ales pe timpul revărsărilor de primăvară sau a ploilor abundente de la începutul verii), de unde și numele – țuțuroi, mocirlă, nămol, mlaștină.

Cu toate acestea, mai marii timpului l-au ales să fie trecere peste Prut, iar domnitorii Moldovei, pentru că se afla în imediata apropiere a vechiului Târg al Iașului, au instituit aici și o vamă internă domnească, existentă până pe la începutul veacului al XVIII-lea.

Plus la toate, locul era pitoresc, mulți călători străini ai vremii lăudându-i frumusețea, fapt pentru care, în Evul Mediu, domnitorii l-au preferat și ca loc de refugiu (odihnă) temporar, în vreme fiind cunoscută bine calitatea curativă a apei bătrânului fluviu.

Mai mult, fiind atractivă economic, pe la începutul secolului al XVII-lea Țuțora a devenit oraș și ocol domnesc.

Cu regret, destinul i-a fost fatal – așezarea fiind arsă definitiv de tătari pe timpul lui Vasile Lupu, pe la mijlocul aceluiași secol.

Încărcat cu multă istorie, literații i-au consacrat Țuțorei poeme, plasticienii picturi, iar cineaștii, iată, încercă să-i releve trecutul în filme.

Chiar și așa, încadrarea locului în producții străine de top, legându-l de istoria marilor războaie ale temutului imperiu turc, ne onorează, arătându-ne importanța în istorie a spațiului geografic în care avem norocul să trăim și despre care cunoaștem atât de puțin …

… Anul 1538. Domnitorul Petru Rareș, aidoma tatălui său, fire războinică și nesupusă, se bate ba cu ungurii, ba cu polonii, năzuind, chiar, să scoată Moldova de sub stăpânire turcească.

Ca răspuns, legendarul sultan Suleiman Magnificul declară, la 26 iulie, „Război Sfânt pentru Moldova”, dorind readucerea domnitorului Moldovei sub ascultare.

Vine însuși în Moldova, în fruntea a 200 000 de ostași, lucru pe care moldovenii nu-l mai văzuseră de pe timpul lui Ștefan cel Mare.

„Suleiman împăratul turcescu cu oștile sale – scrie Neculce – multă pradă și scădere făcându țării și călcându țara…, fiindu bejenită spre munți”.

Venind din Est, direct din Campania Persană, turcii ajung la Prut, la vadul Țuțorei, dar, colac peste pupăză, se împotmolesc, fiind opriți de apa mare și rapidă a Prutului.

Cum au găsit turcii soluția, ca să treacă cei 200 000 de ostași năvalnicul râu?

Vedeți povestea fascinantă, ecranizată, a construcției primului pod peste Prut, la marginea de sud a Ungheniului, urmele căruia mai apar și astăzi, când apa râului scade.