La 21 august 2022, pe cartodromul din orașul Grigoriopol, stânga Nistrului, a avut loc Campionatul Republicii Moldova la karting.
Până aici nimic ieșit din comun, însă … amplasarea cartodromului, ca și întregul teritoriu al orașului Grigoriopol și regiunea transnistreană, în întregime, este un teritoriu necontrolată de autoritățile constituționale.
Urmare, acest eveniment a servit ca un catalizator pentru așa numita mass-medie (СМИ) subordonată „guzgănașilor” de la Tiraspol, să „își bată joc de Chișinău”, relatând evenimentul sportiv în felul următor:
RU: „Формула 1 в Григориополе. Чемпионат Молдавии по картингу проводят в приднестровский регион. Участвуют наши и молдавские гонщики. В Молдове картинг-трассы нет. Неделю назад за счёт фонда капвложений в Григориополе начали строительство картинг-школы”
RO: „Formula 1 la Grigoriopol. Campionatul Moldovei de karting se desfășoară în regiunea transnistreană. Participă la curse colegii noștri moldoveni. În „Moldova” (dreapta Nistrului) nu există pistă de karting. În urmă cu o săptămână, pe cheltuiala fondului de investiții de capital, la Grigoriopol a început construcția unei școli de karting”
În această ordine de idei, informăm cu unul dintre singurele cartodromuri accesibile locuitorilor din Chișinău, a fost distrus după 2012 și pe acel teritoriu, compania de construcții Dansicons a construit un complex (mușuroi) locativ.
Totodată, din informațiile furnizate de „Dl Google”, anterior, și aerodromul sportiv din Vadul lui Vodă (Văduleni) era utilizat în calitate de cartodrom

Vedeți și Concept // Promovarea imaginii și climatului cultural – investițional al regiunii Ungheni
Urmare, inspirați de acest eveniment, redacția NEWS.UNGHENI.ORG, în persoana fondatorului, Marin BODRUG, vine cu un concept UNIC de promovare a imaginii și a potențialului sportiv al regiunii / municipiului Ungheni.
Cum UNGHENI ar putea deveni Capitala karting-ului Republicii Moldova
Datorită Programului EU4Moldova – regiuni cheie, subprogramul EU4UNGHENI, municipiul și raionul Ungheni beneficiază de finanțare considerabilă pentru dezvoltare.
Din prezentarea municipiului publicată pe pagina Primăriei Ungheni:
- Ungheni este un municipiu din partea central-vestică a Republicii Moldova, situat în nemijlocita apropiere cu Uniunea Europeană. Potrivit datelor ultimului recensământ (2016), este al treilea oraș ca mărime din țară, după Chișinău și Bălți.
- Suprafață: 16,4 km²
- Oraşul se întinde pe o lungime de 9 km de-a lungul frontierei cu România / Uniunea Europeană, fiind situat la o altitudine de 62 de metri deasupra nivelului mării.
- Populaţie: 38.804
- Distanța până la Chișinău – 105 km
- Distanța până la Iași (România) – 21 km (pe calea ferată); 45 km (pe automagistrală).
- Ungheniul este un centru economic important, având o rețea de drumuri bine dezvoltată, unul dintre cele mai mari noduri de cale ferată din Republica Moldova și un port fluvial.
- În 2008, Ungheniul a fost declarat capitala tineretului din Republica Moldova.
- În 2020, la Ungheni a fost lansat programul „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, care a marcat un nou început în dezvoltarea municipiului și localităților învecinate.
Vedeți și Municipiul Ungheni pe locul 2 în top 7 orașe din R. Moldova cu cea mai mare proporție a tinerilor
Astfel, în cazul elaborării de către Primăria municipiului Ungheni în comun cu Consiliul raional în termeni proximi a unui proiect, propus spre finanțare programului EU4Ungheni – regiuni cheie, cu cooptarea în calitate de parteneri a Ministerului Educației și Cercetării, UNDP Moldova, OSCE Moldova și a Federația de profil – la 560 ani de la prima atestare, municipiul Ungheni ar putea deține cel mai modern cartodrom din țară.
Aceasta este doar un concept de dezvoltare
Astfel, pentru a ajuta autoritățile publice locale (în cazul în care idea prinde rădăcini), redacția noastră, n persoana fondatorului, Marin BODRUG, propune CEL PUȚIN două locații unde ar putea fi construit „Cel mai modern KARTODROM din Republica Moldova”
Sectorul Dănuțeni, regiunea „De vale la Curte”:
Terenul potențialului „KARTODROM” este amplasat în imediata apropiere a plajei de la Prut din sectorul Dănuțeni, cunoscut în popor ca „De vale la Curte”
Zona prezintă mai multe avantaje:
- În regiunea lipsesc blocuri de locuit, astfel se exclude poluarea fonică;
- Zona are acces direct pentru autoturism cu traseele G91 Ungheni – Nisporeni și R1 Ungheni – Chișinău (traversând orașul);
- Terenul este amplasat pe malul Prutului și prezintă potențial turistic major;
- Acces direct al locuitorilor din alte sectoare a urbei cu ajutorul transportului public municipal (rutele nr. 1 și 2)

Sectorul Ungheni Vale, regiunea poligonului auto și plajei municipale la Prut
Descriere
Terenul potențialei piste este amplasat în imediata apropiere a poligonului auto și a plajei municipale de la Prut, sectorul Ungheni Vale.
Zona prezintă mai multe avantaje:
- În regiunea lipsesc blocuri de locuit, astfel se exclude poluarea fonică;
- Zona are acces direct la traseul național R1 Ungheni – Chișinău (traversând orașul);
- Terenul este amplasat pe malul Prutului și prezintă potențial turistic major;
- Acces direct al locuitorilor din alte sectoare a urbei cu ajutorul transportului public municipal
- În perioada estivală, datorită plajei municipale, zona este destul de aglomerată.

Cartierul Tineretului, Zona Economică Liberă „Ungheni – Business”
Cea mai bună locație ar fi teritoriul ex-Fabricii de conserve Ecovit Ungheni.
Preliminar, cartodromul ar putea fi unul sezonier și, datorită instalațiilor speciale, ar putea fi amenajat ori de câte ori este nevoie.
La moment, nu cunoaștem cui aparține acest teritoriu și din acest motiv nu putem dezvolta în continuare idea construcției / amenajării unui cartodrom pe teritoriul ZEL „Ungheni-Business”

În contextul celor expuse supra, implementarea acestui proiect ar duce la dezvoltarea infrastructurii rutiere și sportive în zonele menționate supra, promova imaginea municipiului și raionului Ungheni cât și dezvoltarea acestui sport la Ungheni.
Amintim că potrivit Biroului Național de Statistică, municipiul UNGHENI este pe locul 2 după numărul tinerilor in raport cu restul populației.
Dorința și finanțare să fie, că idei și concepte … apar cu duiumul în mințile Unghenenilor.
Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patron pe PATREON
Totodată, ne puteți urmări și pe Telegram, YouTube, Instagram și TikTok.
Dar, nu uitați și de un like pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG.
Lasă un răspuns