Separatiștii din Tiraspol au trecut la un nou „nivel” de provocări în regiunea transnistreană.
După ce nu a prins versiunea că minoritatea rusă din Republica Moldova, inclusiv regiunea transnistreană, este discriminată, ei au pus mâna pe arme de foc.
Și, pentru un mare mare ecou, nu au folosit un „simplu” explozibil sau grenade, ci lansatoare de grenade de producție sovietică de tip „РПГ-27” cunoscut în rândul militarilor cu pseudonimul „муха” (din rusă – muscă).
Or, un eventual „coridor” al armatei ruse de la Marea Neagră, prin regiunea transnistreană, ar încercui total Ucraina și distruge Republica Moldova, stat neutru.
Potrivit canalelor de telegram din regiune, cât și unele din partea dreaptă a Nistrului sau Ucraina, clădirea în care „s-au cuibări” securiștii separatiști din Tiraspol, amplasată pe strada Manoilov nr. 42, ar fi fost atacată cu lansatoare de grenade de producție sovietică „РПГ-27”.




Până aici, dacă nu te informezi corect, poți crede că ar fi fost vorba de un atentat terorist.
Dar, cunoscând tehnicile keghebiștilor, în special a secesioniștilor din Tiraspol, apar dubii chiar din primele informații publicate în mediul online.
În primul rând, dacă dați un „search” pe google cu textul „lansator de grenade „РПГ-27”, găsești cu ușurința că „муха” sau „Таволга” este folosită de formațiunile militare și paramilitare ale următoarelor state și regiuni secesioniste, finanțate de Federația Rusă:
- Federația Rusă
- regiunea separatistă transnistreană (parte a Republicii Moldova)
- Iordania
- Gabon
Totodată, în nici 30 de minute de la producerea așa numitului atentat, în zonă au apărut ca ciupercile mai mulți cameramani și fotografi, inclusiv și mesagerii Moscovei.

În aceași ordine de idei, cum zice un coleg de-al meu, „prin pură coincidență”, postul rus de televiziune Rossia 24, cunoscut ca sculă a Kremlinului și platformă de promovare a propagandistului Soloviov, a publicat un material video în prime time. Rossia 24 de un canal federal, urmărit din Königsberg și până în insula Sahalin.
Agenții URS-ului experimentează cu diverse provocări ca să aibă un eventual argument să înainteze spre regiunea transnistreană.
Dar, în acelaşi timp, acesta este și un semnal de alarmă pentru „guzganii” de la Tiraspol. Nu de alta, dar, nu prea se adună „voluntari” în regiune ce ar completa lista celor din „груз 200”.
Cu alte cuvinte, presupunem că în regiune au intrat sau au fost „treziți” la comandă, niște inși cu steluța frunte, denumiți în popor „GRU-ișnici sau FSB-ișn”, iar „guzgănașii din Tiraspol” au înghiţit, și de această dată, „găluşca”.
Deci, concluzia și-o face fiecare în parte ….
Urmare, cum notează și Biroul Politici de Reintegrare, obiectivul urmărit de incidentul de astăzi ține de crearea pretextelor pentru tensionarea situației de securitate în regiunea transnistreană, necontrolată de autoritățile constituționale.
Totodată, pentru a încorda și mai tare situația precară din regiunea transnistreană, necontrolată de autoritățile constituționale și teritoriu ochi de URS, așa numita „Direcție Jenerală pentru Situații Excepționale” din Tiraspol „informează” că pregătesc buncăre și centre de coordonare a apărării teritoriale pe teritoriul regiunii separatiste transnistrene.
Așa numitul document a fost publicat încă pe 22 aprilie 2022, iar astăzi … este 25 aprilie 2022.

În concluzie, securiștii secesioniști au și de această dată nota 2 pentru inventivitate și recomandăm să nu înghițiți toate „catletele aricilor de la Tiraspol”.
Nu tot ce face „hriu hriu” este porc și nu tot ce scrie Tiraspolul are legătură cu Terra. Mai degrabă cu Soloviov sau Cosmos.
Autor: Marin BODRUG, Unghenean, fondator al proiectului media independent și neafiliat politic – NEWS.UNGHENI.ORG
Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patron pe PATREON
Totodată, ne puteți urmări și pe Telegram, YouTube, Instagram și TikTok.
Dar, nu uitați și de un like pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG.
Lasă un răspuns