Sărutul Mitropolitului în cetatea Tighinei sau câtă demnitate se ascunde sub „sutană”

La 12 septembrie 2025, Mitropolitul Vladimir (capul Mitropoliei Chișinăului și al Întregii Moldove, aflate sub jurisdicția canonică a Patriarhiei Moscovei și a întregii Rusii) a mers într-o „vizită de lucru” la Tighina.

În Cetatea Tighinei (obiectiv cultural-istoric ocupată de trupele ruse din iunie 1992), Mitropolitul Vladimir s-a cuprins cu liderul guzgănașilor separatiști de la Tiraspol și l-a felicitat cu ocazia „sărbătorii” lui Alexandr Nevski, canonizat în Rusia.

În aceeași ordine de idei, Mitropolitul Vladimir (cu numele de civil Nicolae Cantarean și originar din actuala regiune Cernăuți), a depus flori, alături de ambasadorul rus agreat Ozerov și de principalul separatist responsabil de „treburile externe”, cât și de alți așa numiți demnitari din cuibarul de guzgănași de la Tiraspol, la bustul lui Alexandr Nevski din parcul Cetății Tighina.

La eveniment au mai luat parte și episcopul de Tiraspol și Dubăsari Savva, cunoscut ca promotor al separatismului cât și alți indivizi cu pseudo-funcții în cuibarul separatiștilor, inclusiv unii născuți în dreapta Nistrului și alții cu și cu cetățenie ucrainaeană și care susțin agresiunea rusă (Ignatiev alias „cap boit”)

La același subiect, așa-numitul serviciul de presă al guzgănașului separatist nr. 1 – Krasnoselski, a descris evenimentul ca un act de „profundă venerație pentru memoria marelui diplomat și comandant militar Alexandru Nevski”.

De remarcat că, în urmă cu o săptămână, pe 5 septembrie 2025, mitropolitul Vladimir a participat la o întâlnire cu Comisara Europeană pentru extindere, Marta Kos.

În cadrul întâlnirii s-a discutat despre modul în care toate comunitățile religioase pot juca un rol important în vremuri dificile, inclusiv prin acordarea de ajutor celor mai vulnerabili membri ai societății.

Reprezentanța UE în Moldova a subliniat atunci că „respectul pentru religie și tradiții rămâne o parte importantă a identității Moldovei, iar comunitățile religioase active joacă un rol cheie în consolidarea unității și speranței în societate”.

Adică, în decursul unei săptămâni, mitropolitul Vladimir a trecut de la dialoguri despre consolidarea unității și speranței la venerarea sfinților ruși și „pupatul pe obraz” a guzgănașilor separatiști în Cetatea Tighina.

Sărutul Mitropolitului în cetatea Tighinei

În filosofia creștin-ortodoxă, există sintagma „Sărutul lui Iuda” – un simbol al trădării și al fățărniciei față de tinerii care au luptat în 1990 – 1992 la Nistru.

Acea sărutare (a lui Iuda) n-a fost o mărturie a dragostei, ci semn pentru străjerii pe care-i adusese acolo ca să Îl aresteze pe Hristos, la fel și a mitropolitului … față de cetățenii Republicii Moldova.

Formele fățărniciei sunt foarte diferite. O pildă a celei mai cumplite, mai pierzătoare fățărnicii, a fățărniciei de treaptă diavolească, e sărutarea trădătoare dată Domnului Iisus Hristos de către Iuda în Grădina Ghetsimani.

Acea sărutare n-a fost o mărturie a dragostei, ci semn pentru străjerii pe care-i adusese acolo ca să Îl aresteze pe Hristos. Ce poate fi mai cumplit decât această fățărnicie?

Sărutul Iudei (în cazul nostru Vladimir sau Savva) a devenit simbolul trădării, fățărniciei, al celei mai mari josnicii și nemernicii omenești.

Câtă demnitate se ascunde sub „sutană”

„Capul” Mitropoliei Chișinăului și al Întregii Moldove (aflate sub jurisdicția canonică a Patriarhiei Moscovei și a întregii Rusii) merge, felicită și indirect susține separatismul.

Or, a nu știu a câta oară execută niște comenzi ai URS-ului trimise prin intermediul Patriarhului de la Moscova.

În același timp, Președinta Republicii Moldovei, Maia Sandu, este primită în audiență de către Sanctitatea Sa Papa Leon al XIV-lea și în premieră, Sfântul TRICOLOR este arborat în Cetatea Vaticanului!

Așa și trăim, ne vindem (unii cetățeni) poporul și scuipăm peste mormintele eroilor care și-au jertfit viața la Tighina, în Cocieri, Coșnița, Măhala, Molovata, Roghi, Corjova, Grigoriopol, Copanca, Varnița, Hagimus, Fârlădeni, Gâsca, Protegailovca, etc.

Pentru ce au fost răpuși de gloanțe unghenenii Pavel Buruiană, Ghenadie Crestiuc, Vladimir Zarnițchi, Oleg Ungureanu, Ilie Mihalachi, Anatol Popovici, Alexandru Ticot, Petru Slonov (Dănuțeni)?

Nu este necesar răpuns.

Concluzia și-o face REPETAT fiecare dintre cititori în parte …

Autor: Marin BODRUG, Unghenean, fondator al proiectului media NEWS.UNGHENI.ORG

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *