UNGHENI a fost, este și va fi EUROPEAN!

Pe 20 octombrie 2024, în spațiul dintre Prut și Bug, în prezent teritoriu al Republicii Moldova, au avut loc concomitent două scrutine electorale: Alegerile Prezidențiale și Referendumul constituțional național modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Dacă în cazul scrutinului prezidențial, totul este clar, cetățenii având de ales din lista de candidați înregistrați în cursa electorală, atunci în cazul rezultatelor referendumului, la nivel național, s-a pornit un atac masiv asupra locuitorilor unor raioane, în special Ungheni și Cahul.

Astfel, urmare a referendumului constituțional național, per total, a fost înregistrat următorul rezultat:

  • Opțiunea „DA” – 50.38% cea ce reprezintă 750 137 voturi;
  • Opțiunea „NU” – 49.62% cea ce reprezintă 738 737 voturi;
  • Total participanți – 1 488 874 cetățeni.

Însă, la nivel de raioanele Ungheni și Cahul, regiuni care au fost beneficiari direcți ai programului „EU4Moldova – regiuni cheie”, valorificând la nivel local milioane de EURO, rezultatul înregistrat a fost sub 50%, și anume:

Raionul Ungheni:

  • Opțiunea „DA” – 43.25% cea ce reprezintă 16 355 voturi;
  • Opțiunea „NU” – 56.75% cea ce reprezintă 21 464 voturi;
  • Total participanți – 37 819 cetățeni.

Raionul Cahul:

  • Opțiunea „DA” – 43.81% cea ce reprezintă 16 830 voturi;
  • Opțiunea „NU” – 56.19% cea ce reprezintă 21 589 voturi;
  • Total participanți – 38 419 cetățeni.

Astfel, la nivel național, începând cu primele ore ale dimineții a zilei de 21 octombrie 2024, la nivel național cât și peste Prut, a pornit o adevărat campanie de expunere a unor mesaje publice prin care sunt denigrați unghenenii (și cahulenii) și practic „executați” la pachet ca dușmani ai poporului.

Dar, nimeni nu a verificat, în comparație cu rezultatele Referendumului, cum au votat unghenenii la alegerile locale generale din 2023, și faptul că 75% din voturi au fost acordate partidelor și reprezentanților declarați pro-Europeni.

UNGHENI a FOST, ESTE și VA FI EUROPEAN!

Urmare, am simțit necesitatea să mă expun să să încerc să lămuresc puțin cum stau lucrurile în realitate și de ce Unghenenii, indiferent de provocările istoriei, au fost, este și vor fi EUROPENI.

În primul rând, la nivelul celor 12 secții de vot din municipiul Ungheni, referendumul a primit o susținere în proporție de 47.5 %, demonstrând susținerea parcursului european. Din păcate, în localitățile rurale, opțiunea „NU” a prevalat, cea ce într-un final, a dus la înregistrarea rezultatului 43.25% pentru opțiunea „DA” la nivel raional.

În al doilea rând, locuitorii Republicii Moldova au fost ținta unui atac fără precedent de corupere electorală orchestrat de Kremlin. Nu a fost afectată doar UTA Găgăuzia, dar și alte regiunii ale țării, chiar de anterior, locuitorii acelor regiuni au fost principalii beneficiari ai fosndurilor europene. Ungheni nu este o excepție.

În al treilea rând, istoric, în perioada sovietică Ungheniul cât și Cahul, au fost localități închise pentru alți locuitorii, fiind adevărate cuibare de KGB-iști, ori anume la Ungheni a funcționat Centrul de pregătire a grănicerilor, subdiviune subordonată securiștilor de la Moscova, iar localitățile de pe malul Prutului, au fost influențate masiv de operațiuni de propagandă prin educație de către structurile grănicerești. Ca exemplu, noi cei din municipiul Ungheni, până în anul 2011 nu am putut merge pe malul Prutului – de ce? … pentru că am avut sârmă ghimpată, parte a vechiul hotar de apus al URSS (savocului).

În al patrulea rând, greșeala majoră comisă de reprezentanții puterii la nivel local (cel puțin acest fapt este menționat cel mai des în comentarii), ori … cea mai eficientă informare este cea de la poartă la poartă și potrivit mai multor ungheneni, au fost necesare mai multe vizite și discuții cu cetățenii, inclusiv în cele mai uitate de lume hudițe.

În al cincilea rând, vina o purtăm toți pentru acest rezultat, în special pentru că nu am tălmăcit corect sau coerent mesajul bunicilor și părinților noștri și pentru faptul că am permis așa ușor ca instrucțiunile primite de unii „duhovnici” la Moscova și Tiraspol, să fie retransmise în zilele de duminică și sărbătoare celor mai vurnerabile pături din punct de vedere al alfabetismului informațional – bătrânii.

Autoritățile trebuie să comunice mai mult cu cetățenii și să le explice nu știu a câta oară că „SAVOCUL” nu mai există, iar integrarea europeană a Republicii Moldova reprezintă singurul proiect de țară viabil pentru prezentul nostru și viitorul copiilor noștri

Cei care au votat „NU” la referendum sunt tot cetățenii noștri și trebuie să luăm acest lucru în considerare.

Sunt multe neclarități pe localitățile care istoric au fost mereu de dreapta, dar care, probabil, au cedat ca rezultat al influenței nelegale de dinafară. Cu siguranță, ar trebui să comunicăm mai mult, să ne implicăm mai decisiv, transparență mai mare în implementarea proiectelor la nivel local, dar este un drum lung și anevoios, dacă ne dorim să facem lucrurile corect, după rigorile democrației.

Rezultatul manipulat al acestui REFERENDUM însă impun autoritățile să acorde o atenție mai sporită comunicării directe, nivelului și gradul de pregătire a șefilor de instituții la nivel local cât și transparență mai mare în implementarea proiectelor cu finanțare europeană.

Acest rezultat este doar un ELEMENT de pe marea tablă șah cu elemente de geopolitică și o bătălie pierdută, nu înseamnă înfrângere în RĂZBOI.

Concluziile sunt simple:

  • nu trebuie să-i ignorăm sau să-i marginalizăm pe cei care au votat „NU”, deoarece „amicii noștri de la Kremlin” abia așteaptă să ne divizăm în două tabere;
  • nu atacați orbește Unghenenii că riscați să vă faceți dușmani, inclusiv și din rândul celor europeni până la măduva oaselor;
  • aceste alegeri nu sunt ultimele scrutine și cel puțin, în o săptămână și ceva mai urmează unul. Nu creați dușmani acolo unde ei nu sunt.

Și pe final, un gând pentru meditații:

  • Oare câți UNGHENENI au vota „DA” peste hotarele Republicii Moldova, luând în considerare că majoritatea tinerilor din Ungheni nu merg la Chișinău, spre Est, dar spre Vest, în Cluj, Iași, București, Frankfurt, Londra, Paris, Milano, etc?

UNGHENI a FOST, ESTE și VA FI EUROPEAN!

Cu respect, Marin BODRUG
DĂNUȚENEAN și UNGHENEAN

#ForțaUNGHENI

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patron pe PATREON
Totodată, ne puteți urmări și pe TelegramYouTubeInstagram și TikTok.
Dar, nu uitați și de un like pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *